SUMMIT ONLINE GRATUIT · 20–23 OCTOMBRIE 2026

Puterea minții tale subconștiente: de la conștientizare la schimbare

Poate știi ce vrei, ce obiective ai sau ce ai de făcut și, totuși, ceva te blochează.

Află de ce se repetă aceleași tipare, chiar și atunci când îți dorești altceva, și cum lucrezi cu subconștientul ca să le schimbi. În carieră, în business și acasă.

4 ZILE

13 CONVERSAȚII

1 ATELIER LIVE

În summit

AFLI

cum funcționează subconștientul

ÎNȚELEGI

ce influențează alegerile și comportamentele tale

DESCOPERI

mai multe metode și exerciții practice prin care poți crea rezultate diferite

Ghidul te ajută să alegi o convingere nouă, să o personalizezi și să o integrezi pas cu pas, printr-o tehnică simplă.

Cine alege, de fapt, în locul tău?

În 2019 am devenit mamă a doua oară. Aveam doi copii mici și un job solicitant, într-o companie aflată în tranziție. Citisem cărți, participasem la cursuri, aveam multe conștientizări. Și totuși, cu copiii apăreau reacții pe care nu le înțelegeam și nu le puteam controla.

Îmi doream să fiu calmă și mă surprindeam iritată. Îmi promiteam că data viitoare reacționez altfel, apoi repetam aceleași tipare. Cu cât încercam mai mult să mă corectez, cu atât se schimba mai puțin.

Mi-a luat timp să înțeleg că pilotul automat din care funcționam învățase demult cum să reacționeze, din experiențe pe care nici nu mi le mai aminteam conștient. Voința singură nu ajungea. Pilotul automat alegea în locul meu.

Motivația și efortul au rolul lor. Schimbarea care rămâne în timp începe însă în subconștient, acolo unde stau convingerile și tiparele care rulează automat.

În interviurile pentru summit, cei 12 invitați au descris același mecanism, din unghiuri diferite:

  • Vrei să câștigi mai mult, iar o parte din tine leagă banii de conflict sau de teama că te vei îndepărta de familie.

  • Vrei să spui ce simți, dar undeva în tine stă convingerea că încrederea aduce dezamăgire.

  • Vrei să te arăți cu ce faci, dar o parte din tine a învățat că e mai sigur să nu ieși în evidență.

  • Îți propui un obicei sau obiectiv nou, dar după câteva zile te regăsești în același punct.

În fiecare dintre aceste situații, alegerea o face un program format demult în subconștient. Vestea bună e că un program se poate schimba.

Te regăsești în vreuna dintre aceste situații?

La muncă

  • Vrei să spui ce crezi, însă taci, apoi te gândești toată seara la ce voiai să spui.

  • Un conflict cu șeful sau cu un coleg îți ocupă mintea zile întregi, iar discuția directă o tot amâni.

  • Îți dorești o poziție nouă sau o mărire de salariu și găsești mereu un motiv să mai aștepți.

  • Știi că îți faci treaba bine, și totuși o voce din tine îți spune că nu e de ajuns.

În business

  • Îți dorești mai multă vizibilitate, însă amâni constant să te arăți, să postezi sau să lansezi ce ai pregătit.

  • Dai mult și, când vine vorba să ceri bani, începi să te justifici. Mai adaugi ceva la ofertă, mai scazi din preț.

  • Faci totul cu mâna ta, pentru că atunci când delegi apare senzația că pierzi controlul.

  • Câștigi, dar la final de an nu ai profit.

Acasă și cu tine

  • Ridici tonul la copii după o zi încărcată, apoi apare vinovăția.

  • O parte din tine vrea să plece dintr-o relație și o altă parte te ține acolo.

  • Spui da la tot ce ți se cere, iar la final de zi nu mai rămâne nici timp, nici energie pentru tine.

  • Din exterior pare că ai o viață împlinită, însă în interior simți o nemulțumire care nu știi de unde vine.

Muncă, business, relații, familie. Zone diferite, cu același mecanism în spate.

Oboseala, lipsa de timp sau de disciplină explică o parte din aceste situații. În spatele lor însă stau convingeri și emoții formate demult în subconștient, care rulează și acum pe pilot automat. Iar ce s-a format în timp se poate și schimba.

Ce s-ar întâmpla în munca și în relațiile tale dacă lucrurile ar rămâne la fel încă un an?

Te înscrii cu numele și adresa de email și primești imediat ghidul după înscriere.

Între 20 și 23 octombrie primești linkul fiecărei zile.

Ce se întâmplă în subconștientul tău

Invitații summitului lucrează cu metode diferite și au ajuns la aceeași concluzie: ca să schimbi ceva în viața ta, personală sau profesională, e nevoie să lucrezi și cu mintea subconștientă. Iată de ce.

5%

Mintea conștientă

Gândește, analizează, face planuri și își propune obiective. Lucrează pe rând, cu un lucru o dată, și obosește repede. Este partea care spune „de mâine fac altfel”.

95%

Mintea subconștientă

Păstrează convingerile, emoțiile, obiceiurile și reacțiile învățate de-a lungul vieții. Lucrează automat, rapid și fără pauză, de la respirație până la felul în care reacționezi când cineva te critică.

Când ce îți propui conștient intră în conflict cu o convingere din subconștient, de cele mai multe ori câștigă programul automat. De aceea hotărârile luate cu voință țin câteva zile, apoi tiparul vechi revine.

În experiența mea, când lucrăm direct cu subconștientul, schimbarea vine mai repede și cu mai puțin efort decât atunci când te bazezi pe voință.

*Procentele sunt o estimare popularizată de Bruce Lipton.

Cinci lucruri care explică de ce se repetă aceleași tipare

Convingerile s-au format înainte să le putem alege.

Până în jurul vârstei de 7 ani, un copil absoarbe în mare parte fără filtru ce vede și aude în jur. Așa se așază ce credem despre noi, despre bani, despre iubire și despre ce este posibil. Aceste convingeri lucrează și acum, în deciziile pe care le iei ca adult.

Emoțiile neeliberate rămân cu tine.

Emoțiile pe care nu le-ai putut exprima sau procesa la momentul lor se adună în timp, ca un bagaj pe care îl porți fără să-l vezi. Ele îți influențează reacțiile de azi și dau putere convingerilor vechi. Când eliberezi măcar o parte din acest bagaj, apare mai mult spațiu pentru alegeri noi.

Ce vezi la suprafață este efectul.

Amânarea, perfecționismul, nevoia de a ține totul sub control sunt comportamente care îți arată că se întâmplă ceva dedesubt. Poți lucra ani la rând pe comportament, iar convingerea care îl susține să rămână neatinsă.

Partea care te oprește crede că te apără.

Ce numim autosabotaj a avut cândva un rost: te-a ferit de critică, de respingere sau de dezamăgire. De aceea lupta cu tine te obosește și aduce rezultate puține. Lucrurile se mișcă atunci când înțelegi ce protejează partea aceea.

Contează și ce crezi despre schimbare.

Dacă undeva în tine stă ideea că schimbarea e grea, că durează ani sau că altora li se întâmplă și ție nu, orice metodă începe cu frâna trasă. Am văzut asta la mine acum mulți ani și o văd des la oamenii cu care lucrez. De multe ori, de aici începe lucrul cu tine.

Summitul e pentru tine dacă...

  1. Ai citit deja cărți, ai făcut cursuri sau terapie, însă unele tipare tot se repetă și nu reușești să le schimbi.

  2. Vrei să crești în carieră sau în business și simți că ceva din interior te ține pe loc.

  3. Vrei o relație mai bună cu tine și cu oamenii din viața ta.

  4. Ești părinte și vrei să înțelegi și să schimbi ce se activează în tine când copiii îți apasă butoanele.

  5. Vrei să înțelegi cum funcționează mintea ta, și mai ales subconștientul.

  6. Ai curiozitate față de metode noi și cauți metoda și omul potrivit pentru tine.

  7. Lucrezi cu oameni, ca terapeut, psiholog, coach, trainer sau lider de echipă, și vrei să adaugi instrumente noi în felul în care lucrezi.

Summitul îți aduce înțelegere și opțiuni. Schimbarea începe atunci când alegi ce faci mai departe cu ele, iar alegerea aceasta îți aparține.

Calendarul summitului și invitații

Fiecare zi are o temă și o întrebare a ei. Toți invitații răspund la întrebarea zilei, fiecare din perspectiva metodei cu care lucrează, și apoi la aceleași întrebări comune: ce model stă în spatele metodei, cum lucrează concret, pentru cine este potrivită și pentru cine mai puțin.

Poți urmări toate zilele sau poți alege zilele care te atrag. Fiecare invitat îți oferă și o resursă gratuită, ca să poți continua lucrul cu tine și după summit.

ZIUA 1 · marți, 20 octombrie

Înțelege cum funcționează subconștientul.

De ce continuăm să repetăm aceleași tipare, chiar și atunci când ne dorim altceva?

Oana Oșan

Facilitator PSYCH-K®

Metoda prezentată: PSYCH-K®

Lucrează cu convingerile limitative direct în subconștient, prin testare musculară și echilibrări scurte.

Mihaela Frunză

Medic, psihoterapeut integrativ și facilitator de constelații familiale și organizaționale

Metoda prezentată: Constelații sistemice

Aduce la suprafață tiparele și loialitățile preluate din familie, care se repetă în relații, la muncă sau cu banii.

Gina Suciu

Mindset Coach, facilitator PSYCH-K®, practician Codul Emoțiilor® și Access Bars®

Metoda prezentată: Codul Emoțiilor®

Identifică prin testare musculară emoțiile vechi rămase în corp și le eliberează pe rând.

Monica Dascălu

Psiholog, terapeut holistic și trainer, cu competențe în Internal Family Systems℠

Metoda prezentată: Internal Family Systems℠ (IFS℠)

Lucrează cu părțile interioare aflate în conflict și cu rolul lor de protecție, într-un mod blând.

ZIUA 2 · miercuri, 21 octombrie

Descoperă ce rulează în subconștientul tău.

Cum putem recunoaște convingerile și tiparele care ne conduc, fără să le vedem?

Cristina Cojocaru

Mentor în recalibrare subconștientă și activare energetică, practician ThetaHealing®

Metoda prezentată: ThetaHealing®

Ajunge prin întrebări la convingerea din spatele unei reacții care se repetă și o schimbă la nivel subconștient.

Anamaria Diaconu

Facilitator Recall Healing®

Metoda prezentată: Recall Healing®

Caută emoțiile din spatele blocajelor în povestea de viață, în perioada din jurul nașterii și în arborele genealogic.

Dorela Iepan

Practician certificat Belief Code®

Metoda prezentată: Belief Code®

Identifică sistemul de credințe din spatele unei situații, de la programe până la identitate, și îl eliberează.

ZIUA 3 · joi, 22 octombrie

Experimentează cum arată schimbarea la nivelul subconștientului.

Cum se lucrează și ce experiență trăiește o persoană într-o sesiune?

Anca Pal

Psiholog, psihoterapeut, facilitator certificat Access Consciousness® și Access Bars®

Metoda prezentată: Access Bars®

Atingeri blânde pe puncte de la nivelul capului, care eliberează gânduri și emoții acumulate.

Anca Vasile

Wingwave® Teaching Trainer și facilitator Neurowave®

Metoda prezentată: Wingwave®

Identifică prin test miostatic sursa stresului și o procesează prin stimulare bilaterală.

Florin Păsat

Antreprenor, trainer, speaker și autor, Practician EFT®

Metoda prezentată: EFT®

Tapotare pe puncte de pe corp în timp ce numești emoția.

ZIUA 4 · vineri, 23 octombrie

Integrează ceea ce ai descoperit într-o nouă identitate.

Cum devine schimbarea o parte stabilă din cine ești?

Anda Gheorghese

Ghid intuitiv, facilitator Compassion Key®

Metoda prezentată: Compassion Key®

Lucrează prin compasiune cu părțile rănite și pune accent pe ce simți, dincolo de explicații.

Adriana Ionescu

Psihonutriționist și facilitator Metoda Sedona®

Metoda prezentată: Metoda Sedona®

Un proces simplu de eliberare emoțională: primești emoția, stai cu ea și o lași să plece, prin câteva întrebări.

Nicoleta Nistor

Terapeut în psihologie energetică, practician avansat EFT și Matrix Reimprinting®

Metoda prezentată: Matrix Reimprinting®

Lucrează prin tapotare cu amintirile care încă îți influențează reacțiile și le dă un sens nou.

ATELIER LIVE · vineri, 23 octombrie, ora 19:00

Atelier practic de grup: Eliberarea bagajului emoțional și a convingerilor care împiedică schimbarea, cu Gina Suciu

Ultima seară este dedicată lucrului practic. Te ghidez în direct, printr-un exercițiu de grup, să eliberezi ceea ce te împiedică să creezi schimbarea pe care ți-o dorești. Lucrăm împreună pe ceea ce iese la suprafață la nivel de grup și vei observa ce s-a schimbat pentru tine.

La final îți spun surpriza pregătită pentru cei care au fost alături de mine toată săptămâna și cum putem continua împreună, dacă îți dorești să te însoțesc în procesul tău de schimbare.

Ce iei cu tine din acest atelier: o experiență directă de eliberare a emoțiilor și a convingerilor care te țin pe loc, și o imagine clară despre cum lucrez cu subconștientul în practică.

Cum arată summitul

13 conversații

Fiecare invitat îți prezintă metoda cu care lucrează, într-o conversație înregistrată de aproximativ o oră.

Acces în ritmul tău

Fiecare zi rămâne deschisă 48 de ore, așa că poți urmări sesiunile când ți se potrivește. Vei primi toate detaliile prin email.

Resurse gratuite

Fiecare invitat îți oferă câte o resursă gratuită, ca să poți continua lucrul cu tine și după ce se încheie summitul.

Atelier live

Vineri, 23 octombrie, la ora 19:00, ne întâlnim pe Zoom pentru singurul moment live al summitului: atelierul de grup în care lucrăm la eliberarea bagajului emoțional și a convingerilor care împiedică schimbarea pe care o dorești.

"Nu suntem ceea ce ni se întâmplă, ci ceea ce alegem să devenim"

Carl Gustav Jung

Ce rămâne cu tine după cele 4 zile:

  • O înțelegere clară a felului în care funcționează subconștientul și a motivului pentru care se repetă aceleași tipare.

  • Un alt fel de a privi ce numeai până acum autosabotaj: o parte din tine care a învățat cândva să te protejeze.

  • Câteva convingeri și emoții pe care le recunoști acum în propria viață, la muncă, în relația cu banii, cu oamenii apropiați sau acasă.

  • O imagine concretă a treisprezece metode de lucru cu mintea și corpul, explicate de oameni care le folosesc zi de zi, ca să poți alege ce ți se potrivește.

  • Atelierul live, în care simți direct cum se eliberează o parte din bagajul emoțional care îți ține schimbarea pe loc.

  • Primii pași spre decizii pe care nu le mai amâni, reacții mai calme acasă și direcții care pornesc din ce îți dorești acum.

Mai sus te întrebam ce s-ar întâmpla dacă lucrurile ar rămâne la fel încă un an. Anul care vine începe cu alegerile pe care le faci acum. Iar când știi ce tipare, gânduri și emoții te țin pe loc și cum să le schimbi, planurile și obiectivele tale au mai multe șanse de reușită.

Cum participi

  1. Te înscrii cu numele și adresa de email, prin butonul de mai jos.

  2. Primești imediat pe email ghidul interactiv „Schimbă o convingere limitativă în 3 pași”. Te ajută să alegi o convingere nouă sau să pornești de la una pe care vrei să o schimbi acum, să o personalizezi și să o integrezi pas cu pas printr-o tehnică simplă.

  3. Între 20 și 23 octombrie primești în fiecare zi pe email linkul zilei și urmărești sesiunile în cele 48 de ore în care rămân deschise.

  4. Vineri, 23 octombrie, la ora 19:00, intri pe Zoom pentru atelierul live, pe linkul primit pe email.

Ca să nu ratezi niciun email, te invit să adaugi adresa contact@ginasuciu.com în lista de contacte și să verifici din când în când și folderele Promoții sau Spam.

Despre mine și de ce am creat acest summit

Eu sunt Gina Suciu, Mindset Coach, facilitator PSYCH-K®, practician Codul Emoțiilor® și Access Bars® și mamă a doi copii. Iubesc natura, florile și învățarea.

Am lucrat peste zece ani în mediul corporate, în project management, operațiuni și HR. Credeam că, atunci când înțelegi ceva suficient de bine, schimbarea vine de la sine.

După anii despre care ți-am povestit la început, am pornit în căutarea unor răspunsuri. În 2021 am descoperit PSYCH-K® și, pentru prima dată, schimbările pe care le așteptam de mult au venit mai repede și cu mai puțin efort. Tot atunci am învățat testarea musculară, pe care o folosesc în sesiunile cu clienții, față în față sau la distanță, pentru a comunica cu mintea lor subconștientă.

Astăzi lucrez cu angajați și antreprenori. Rezultatele din carieră sau business, relațiile și felul în care te simți acasă pornesc din aceeași sursă: convingerile din subconștient și relația cu tine.

Valoarea mea cea mai importantă este libertatea. Pentru mine, ea începe în momentul în care observi ce e al tău și ce ai preluat de-a lungul vieții și îți dai voie să alegi.

Știu cât timp am petrecut căutând. De aceea am adus într-un singur loc oameni și metode care lucrează cu mintea, emoțiile, corpul și energia. Timp de patru zile asculți specialiști cu experiență, observi ce rezonează cu tine și îți oferi timp pentru tine.

Ce ai alege pentru tine dacă ai avea libertatea să alegi dincolo de tiparele pe care le-ai învățat?

Alege să devii,
Gina

Ce spun oamenii care au lucrat cu mine

„În sesiunile cu Gina am descoperit că multe „păreri” pe care le aveam îmi programau cumva acțiunile. Am identificat și conștientizat ce blocaje aparțin acestor convingeri și cum intervin din subconștient în alegerile de zi cu zi. Prin exercițiile practice propuse de Gina am eliberat aceste blocaje și le-am înlocuit cu convingeri sănătoase.”

Diana M.

„Mi-am schimbat definitiv anumite convingeri limitative cu care mă luptam de o viață, fără rezultate vizibile... nenumărate cursuri, cărți, terapie tradițională și terapii alternative, tehnici peste tehnici. Îndată ce am lucrat convingerea limitativă, luând strat cu strat, n-a mai rămas loc pentru vechea convingere și am reușit să fac acțiuni în direcția obiectivului meu.”

Mariam P.

„Recomand cu mare drag. Am lucrat cu Gina pe partea convingerilor legate de bani, iar totul s-a îmbunătățit de la o lună la alta.”

Roxana M.

Întrebări frecvente

Cum se desfășoară?

Te înscrii gratuit și primești imediat ghidul pe email. Între 20 și 23 octombrie primești în fiecare zi linkul sesiunilor, care rămân deschise 48 de ore, iar vineri, 23 octombrie, la ora 19:00, ne întâlnim live pe Zoom. Toți pașii îi găsești mai sus, la „Cum participi”.

Care este costul?

Participarea este gratuită. Fiecare zi a summitului rămâne deschisă gratuit 48 de ore, iar atelierul live de vineri seara este gratuit pentru toți cei înscriși. Dacă îți dorești să lucrezi mai departe cu ce descoperi, există și pachetul VIP la 99 lei. El include:

  • un loc la sesiunea live de grup din 31 octombrie despre testarea musculară

  • înregistrarea atelierului live din 23 octombrie

  • 13 videouri cu exercițiile practice din sesiuni

  • 2 videouri cu răspunsurile invitaților la întrebările de final

  • caietul de lucru

  • resursele BONUS de la invitați

  • acces la toate sesiunile timp de trei luni.

    Primești toate detaliile după înscriere, iar alegerea îți aparține.

Unde are loc summitul și cum aflu programul?

Summitul se desfășoară online. Toate informațiile îți ajung pe adresa de email cu care te-ai înscris. Sesiunile sunt înregistrate, așa că le urmărești la ce oră îți convine, în cele 48 de ore în care fiecare zi rămâne deschisă. Singurul moment live este atelierul de vineri, 23 octombrie, de la ora 19:00, pe Zoom.

Cât durează sesiunile?

Fiecare conversație durează aproximativ 50-60 de minute. Poți urmări numai metodele sau invitații care te interesează sau poți parcurge toate zilele.

Nu am timp liber. Merită să mă înscriu?

Summitul este construit tocmai pentru un program plin. Sesiunile sunt înregistrate, durează în jur de o oră și rămân deschise 48 de ore, așa că le poți urmări dimineața la cafea, în drum spre birou sau seara, după ce se liniștește casa. Poți alege numai metodele sau invitații care te atrag și primești resursele gratuite ale invitaților, pe care le parcurgi în ritmul tău.

Iar lipsa de timp are de multe ori legătură cu aceleași tipare despre care vorbim în summit: nevoia de a le face pe toate, dificultatea de a spune nu sau de a delega. Uneori, o oră pe zi pentru tine este primul pas spre mai mult timp pentru ce contează.

Ce se întâmplă dacă ratez o zi?

Fiecare zi rămâne deschisă 48 de ore, așa că ai timp să recuperezi. Dacă vrei acces la toate sesiunile și după summit, îl ai în pachetul VIP, timp de trei luni.

Am mai citit cărți și am făcut cursuri. Ce aduce summitul în plus?

Cărțile și cursurile îți aduc informații și claritate la nivelul minții conștiente, și au rolul lor. Summitul adaugă nivelul subconștientului, acolo unde stau convingerile care îți conduc reacțiile automate. Vei înțelege de ce unele schimbări țin numai câteva săptămâni și ce susține o schimbare care rămâne în timp.

Mi se pare prea spiritual. Este pentru mine?

Prima zi explică mecanismul: cum funcționează mintea subconștientă și de ce repetăm aceleași tipare, chiar și atunci când ne dorim altceva. Invitații, printre care și medici, psihologi și psihoterapeuți, vorbesc despre situații concrete din viața, munca și relațiile oamenilor cu care lucrează. Îți poți păstra scepticismul și îți formezi propria părere după ce asculți.

Summitul înlocuiește terapia sau un tratament medical?

Summitul are rol educativ și informativ. Metodele prezentate completează sprijinul medical, psihologic sau psihoterapeutic. Dacă treci printr-o perioadă dificilă sau urmezi un tratament, te invit să păstrezi legătura cu specialistul care te însoțește.

Ce fac dacă am o întrebare?

Îmi poți scrie la contact@ginasuciu.com și îți răspund cât de repede pot.

© SC QUANTA SHIFT SRL Toate drepturile rezervate.

Summitul are rol educativ și informativ. Metodele prezentate completează sprijinul medical, psihologic sau psihoterapeutic.